Tamaia cu beneficile ei

Cunoscută şi sub numele de “olibanum”, tămaia este o răşină aromatică din diverşi arbuşti (Boswellia thurifera, Boswellia sacra sau Boswellia carterii) originari din nord-estul Africii şi regiunile din apropierea Mării Roşii.

Răşina se obţine prin mici incizii in scoarţa arbustului. Lichidul alb, de consistenţa laptelui, se solidifică rapid, formand mici pietricele de culoarea chihlimbarului. Tămaia solidificată sau sub formă de ulei esenţial, obţinut prin distilare, este folosită, astăzi, fie ca atare, fie in componenţa parfumurilor şi a uleiurilor aromatice.

Cel mai des, recunoaştem mirosul tămaiei la slujbele religioase. In trecut, această substanţă era folosită in ritualuri mistice de către babilonieni, perşi, asirieni şi egipteni. De asemenea, grecii şi romanii apelau la proprietăţile aromatice ale tămaiei pentru a-şi parfuma locuinţele.

Egiptenii aveau o intrebuinţare in plus pentru tămaie – praful negru, care rămanea după arderea ei, era folosit la machiajul ochilor. Deşi tămaia nu se mai foloseşte in medicina occidentală, de-a lungul timpului i-au fost atribuite o serie de proprietăţi medicinale in tratarea cancerului, dizenteriei şi febrei. In China, această răşină este in continuare folosită in medicina tradiţională.

Tamaia

Pentru cei mai mulţi dintre noi, cele două răşini sunt cunoscute din legenda biblică a magilor care, la naşterea lui Iisus, au venit cu aur, smirnă şi tămaie să se inchine.

Puţini ştiu insă că, la acel moment, tămaia şi smirna erau mai de preţ chiar decat aurul, fiind apreciate pentru proprietăţile lor aromatice şi terapeutice.
Cu aproape o mie de ani inaintea naşterii Mantuitorului, neguţătorii aduceau tămaie şi smirnă pretutindeni, in ciuda dificultăţii cu care acestea erau procurate. Intrucat arbuştii din care se obţin valoroasele răşini creşteau doar in cateva zone ale lumii, preţul depăşea cu mult greutatea lor in aur.