luni, 11 aprilie 2011

Lavanda (Lavandula angustifolia)

Descriere. Numele de lavandă derivă din latinescul lavare, adică a spăla. Florile de lavandă erau folosite în Roma antică pentru a parfuma băile publice, iar armatele romane le foloseau ca dezinfectant.

Ingrediente bioactive. Uleiul de lavandă se prezintă ca un lichid incolor sau slab gălbui, cu miros plăcut şi gust amar, aromat. Componentul principal al uleiului de lavandă este linaloolul care cu cât se găseşte în cantitate mai mare, cu atât conferă calitate uleiului.

Acţiune. Datorită compoziţiei sale chimice, uleiul esenţial de lavandă are acţiune relaxantă, reconfortantă, calmantă, cicatrizantă, antiinflamatoare, având o largă utilizare în industria cosmetică. Este folosit pentru uleiuri de masaj, pentru a calma crampele musculare, în geluri şi spumante de baie, săpunuri, dar şi în produse pentru îmbăierea şi masajul copiilor.

vineri, 18 februarie 2011

Smirna şi aromaterapia

Uleiul esenţial de smirnă are un efect puternic de relaxare asupra corpului, dar poate fi folosit cu succes şi in tratarea multor probme ale pielii: eczeme, dermatite, sau chiar răni uşoare, precum şi pentru indepărtarea infecţiilor fungice ca “piciorul atletului”. In industria parfumurilor şi a uleiurilor aromatice, smirna se foloseşte frecvent in amestec cu coriandru, chiparos, tămaie, extract de muşcată, ienupăr şi paciuli.

Tămaia şi smirna sunt apreciate din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile lor deosebite. In prezent, ele ocupă un loc important in lumea aromaterapiei. In ciuda “varstei” inaintate, aceste substanţe unice au incă un impact puternic in viaţa noastră fizică şi spirituală.

Smirna

Smirna este o răşină brun-roşcată, cu gust amărui, numele său derivand de la cuvantul “murr”, care in ebraică inseamnă “amar”. Se obţine din arbuşti aparţinand familiei Stryacceae, originari din Vietnam şi Indonezia.
La fel ca tămaia, smirna se colectează făcand incizii in scoarţa arbustului. Substanţa gumată rezultată se intăreşte rapid, sub forma unor pietricele galben-inchis, cu nuanţe de roşu. Cel mai des, smirna se găseşte in componenţa mirului, dar se intalneşte frecvent şi in industria parfumurilor.
Smirna are un miros amărui, un pic picant, fiind extrem de preţuită in trecut. Această răşină era folosită, in special, la imbălsămarea morţilor, datorită capacităţii sale de a intarzia degradarea corpului, dar apărea şi in componenţa celor mai scumpe parfumuri. De asemenea, era nelipsită in timpul ceremoniilor religioase. Uneori, din cauza mirosului său amărui, smirna era asociată cu ingerul morţii. Unele legende spun că, atunci cand renaşte, pasărea phoenix pune rămăşiţele celei arse intr-un inveliş din smirnă, de forma unui ou.
Acestei substanţe i-au fost atribuite, de-a lungul timpului, mai multe proprietăţi medicinale. Astfel, smirna era folosită pentru curăţarea rănilor sau pentru tratarea răcelilor, a halitozei şi a infecţiilor fungice. De asemenea, pană la apariţia morfinei şi a altor calmante de acest gen, smirna era folosită şi ca analgezic. In prezent, găsim această răşină in componenţa unor paste de dinţi şi a unguentelor pentru tratarea diverselor probleme dermatologice.


Tămaia şi aromaterapia

Tămaia are un rol important in aromaterapie, avand un puternic efect de relaxare. Se spune că inhalarea fumului de tămaie ajută la limpezirea minţii, substanţa fiind folosită frecvent pentru rugăciuni şi meditaţie. Tămaia ajută şi la eliminarea problemelor legate de stres, care ne afectează din ce in ce mai mult in aceste zile. O baie fierbinte, cu cateva picături de ulei extras din tămaie, ajută la relaxarea intregului corp. De asemenea, masajul cu ulei esenţial de tămaie, pe faţă şi gat, are un rol important pentru infrumuseţarea pielii, fiind recomandat in special persoanelor cu ten matur.
Cu uleiurile pe bază de tămaie putem trata acneea şi chiar mici arsuri. In general, in componenţa acestor uleiuri intră şi extracte de citrice, eucalipt, lavandă, trandafir, lemn de sandal, vetiver sau paciuli.
Extractul de tămaie se foloseşte, de asemenea, in industria parfumurilor, datorită calităţii sale de se evapora incet.


Tamaia cu beneficile ei

Cunoscută şi sub numele de “olibanum”, tămaia este o răşină aromatică din diverşi arbuşti (Boswellia thurifera, Boswellia sacra sau Boswellia carterii) originari din nord-estul Africii şi regiunile din apropierea Mării Roşii.

Răşina se obţine prin mici incizii in scoarţa arbustului. Lichidul alb, de consistenţa laptelui, se solidifică rapid, formand mici pietricele de culoarea chihlimbarului. Tămaia solidificată sau sub formă de ulei esenţial, obţinut prin distilare, este folosită, astăzi, fie ca atare, fie in componenţa parfumurilor şi a uleiurilor aromatice.

Cel mai des, recunoaştem mirosul tămaiei la slujbele religioase. In trecut, această substanţă era folosită in ritualuri mistice de către babilonieni, perşi, asirieni şi egipteni. De asemenea, grecii şi romanii apelau la proprietăţile aromatice ale tămaiei pentru a-şi parfuma locuinţele.

Egiptenii aveau o intrebuinţare in plus pentru tămaie – praful negru, care rămanea după arderea ei, era folosit la machiajul ochilor. Deşi tămaia nu se mai foloseşte in medicina occidentală, de-a lungul timpului i-au fost atribuite o serie de proprietăţi medicinale in tratarea cancerului, dizenteriei şi febrei. In China, această răşină este in continuare folosită in medicina tradiţională.


Tamaia

Pentru cei mai mulţi dintre noi, cele două răşini sunt cunoscute din legenda biblică a magilor care, la naşterea lui Iisus, au venit cu aur, smirnă şi tămaie să se inchine.

Puţini ştiu insă că, la acel moment, tămaia şi smirna erau mai de preţ chiar decat aurul, fiind apreciate pentru proprietăţile lor aromatice şi terapeutice.
Cu aproape o mie de ani inaintea naşterii Mantuitorului, neguţătorii aduceau tămaie şi smirnă pretutindeni, in ciuda dificultăţii cu care acestea erau procurate. Intrucat arbuştii din care se obţin valoroasele răşini creşteau doar in cateva zone ale lumii, preţul depăşea cu mult greutatea lor in aur.